„Hola, welcome to Punta Cana” ma intampina poliglot un angajat al aeroportului. I-as raspunde dar am probleme cu adaptarea respiratiei la atmosfera Caraibelor. Retin insa salutul si zambetul care-l insoteste. Urmeaza alte zambete, un transfer, conversatia cu Jose care imi va fi sofer pe parcursul vacantei, check-in-ul si intr-un final culorile oceanului. Nu recunosc nimic. Picturi fara de gri ale unei naturi aflata permanent intr-o stare de euforie. Privesc in jurul meu la o combinatie intre turqoise-ul apei, alb-galbuiul nisipului, verdele cocotierilor si albastrul iesit din mare al cerului. O prima uimire: nu exista scoici. Cocotierii - mereu inalti, mereu cu frunzele in miscare - sunt in schimb pretutindeni. Ca si plantele colorate agresiv pe care le stiu din ghiveciul meu de apartament. Decid sa-mi marit ghiveciul odata ajunsa acasa ca sa nu le mai vad triste cum incearca sa creasca in alta emisfera.

Asa, cu sufletul scapat de conditionari europene, au inceput zilele sa curga.

Punta Cana este locul in care turistii vin pentru soare, inot, bauturi exotice si relaxare. Toate aceste resorturi uriase, inconjurate de ziduri inalte si de paduri de cocotieri, ofera mancare, bautura si activitati variind de la sport la cazinouri in stil Vegas. Hectare intregi sunt acoperite de vile, piscine, restaurante (numeroase), teatre de vara, terenuri de golf si multe, multe gradini tropicale.
Nu pot spune in schimb nimic despre gastronomia dominicana. Din interiorul unui resort care ofera doar bucatarie internationala nu ai cum sa afli. Singurele detalii cunoscute sunt ca dominicanii mananca totul cu paine ori orez si adora fasolea. In schimb pot afirma ca dominicanii gatesc vita dumnezeieste. Sfat: nu cereti vita „well done”. Isi pierde farmecul.

O nota: Industria turistica este controlata de spanioli ori americani, de aici si zidurile inalte care par ca tin Republica Dominicana afara. Pentru majoritatea turistilor din Punta Cana, contactul cu dominicanii se rezuma la chelnerii care ii servesc cu piña coladas la piscina sau la cameristele care le schimba prosoapele. Punta Cana nu este pentru cei care-si doresc o vacanta activa ori culturala. Aici totul este gandit pentru relaxarea si entertainment-ul turistului. Oricine poate in schimb sa apeleze la multitudinea de excursii oferite de catre Eturia, ca agentie, sau direct de la resort. Eu, una, am ales doua croaziere in largul oceanului si am avut noroc si de o seara petrecuta pe strazile din El Cortecito. Asa am putut sa ating cultura si valorile dominicane. Si a meritat fiecare iesire: tot de apartine Republicii Dominicane este prietenos: oamenii, pasarile, pestii, inclusiv rechinii.

La un moment dat facand o croaziera pe un catamaran un pusti american uitandu-se la ocean exclama uitandu-se la ocean: ”Uite tati e ca in Maldive”. Pentru mine-i clar… o vacanta de vis in Dominicana reduce totul la alegerea hotelului potrivit dorintelor fiecaruia si la achizitionarea de excursii optionale. Insist cu acest aspect - neaparat, trebuie sa faci minim o excursie. Viata acvatica ti se arata departe de mal. In plus, o lectie de merengue si un pahar de Cuba Libre la bordul unui catamaran este o experienta unica.

In Dominicana ploua in fiecare zi. 10-15 minute de „liquid sunshine” dupa cum isi caracteriza ghidul tara. Iar umiditatea este ridicata asa ca daca ai nesansa sa-ti uzi hainele, cum am patit eu de cateva ori, ramai cu ele ude pe tine. Cu aceasta informatie imi introduc propria experienta din croaziera catre Isla Saona. Eram pe un speed boat si la un moment dat, departe de tarm, motoarele se opresc, ploaia se dezlantuie iar eu ma trezesc aruncata in mijlocul oceanului cu un pahar de Cuba Libre intr-o mana si cu cealalta cautand stelute de mare. Simteam picaturile de ploaie ca niste ace si ma uitam in jur incercand sa inteleg in ce dimensiune bizara ma aflu. In jurul meu turisti zgribuliti incercau sa se feresca de natura la adapostul barcilor ancorate unele de altele. Pe barca o americanca uitandu-se urat la ghid, care era evident de vina pentru ce se intampla, incerca sa se incalzeasca imbracand un hanorac ud. Un dominican cu o camera de luat vederi ma striga si-mi sterge atitudinea de naufragiata. Decid ca-mi place ploaia si plec inot, insula plutitoare, departe de grupul de turisti, hotarata sa gust la maximum cele 2 ore de furtuna tropicala. Stiu ca nu toti ar aprecia experienta. Sau nu toti sunt dispusi sa renunte la confortul oferit de soare. Dar pentru mine a fost sentiment real de ”joie de vivre”.

Sa nu uit de merengue, salsa si bachata… Pentru localnici muzica inseamna dans. Muzica nu se asculta, ea se danseaza – dominicanii sunt, dupa toate aparentele, mult mai atrasi de dans decat oricare alt popor din lume. Iar daca nu-i asa, lasati-mi iluzia. Fie ca este vorba la un club de noapte de-a lungul litoralului sau de o dupa-amiaza, intr-o zi de lucru, intr-o parcare dintr-un orasel de coasta (sau sa fi fost sat?) pasiunea dominicana pentru dans pare a fi simbol national. Ritmurile ascultate de ei sunt intotdeauna dominicane si raman uimiti cand le explici, cu argumente ambigue, ca noi, europenii, ascultam muzica internationala. Sunt insa prea politicosi pentru a ma intreba ce anume e defect la mine de nu-mi este suficienta muzica romaneasca.

Lectie de buna purtare: Se considera dovada de proasta crestere ca o femeie sa danseze singura.

 

In seara petrecuta in El Cortecito alaturi de ghid si de sofer discutiile s-au derulat savuos, partenerii mei de conversatie neavand nici preocupari cinefile si nici cultura gadget-urilor. La un moment dat am remarcat ca trotuarele sunt pline de barbati si mi-am exprimat uimirea: unde sunt femeile? O femeie iese seara in oras doar insotita de sotul ori iubitul ei, niciodata singura, mi s-a raspuns. Iar barbatiilor dominicani le place sa bea rom sau bere (neaparat Presidente) alaturi de prieteni. Asa ca „ninguna mujer” in jur.

Atentie doamnelor la fascinatia dominicanilor pentru femeile albe. Nu va veti simti nici o clipa deranjata de atentia lor, eventual flatata, dar va puteti intoarce acasa cu inima franta. Sunt barbati galanti dar in fiecare dintre ei musteste un Don Juan. Femeile lor sunt splendide cu o osatura foarte fina asemanatoare asiaticelor dar cu voluptatile specifice mulatrelor. Combinatia lor de indigeni – poporul taino, negrii si spanioli i-a modelat ca oameni mandri, liberi, veseli, primitori (dincolo de standardele pe care le impune profesia lor) si extrem de atenti - ceea ce ii face si usor de jignit. Daca spui ori faci ceva „inappropriate” vezi o sclipire de aroganta in ochii lor. Si atentie mare la comercianti. Lait motivul negocierii este cat oferi (sau cat iti permiti). Iar eu, fara sa am strategii pre-gandite de negociere, nu aveam tupeul sa ofer 5-10 dolari pentru un produs pentru care ei cereau 45. Dar atat valora pentru mine o scrumiera din ceramica. Am spus o data 10 dolari si s-au simtit jigniti de oferta mea. In Republica Dominicana totul este negociabil. Trebuie doar sa ai talent.  Oricum vanzatorii sunt singurii care te agreseaza (uneori si pasarile care vor neaparat sa-ti stea pe umar si sa-ti manance din farfurie).

Un lucru bine de stiut pentru amatorii de trabucuri. In Republica Dominicana nu se gasesc trabucuri cubaneze. Orice Cohiba ori Romeo y Julieta este productie dominicana. Sunt originale pentru ca se produc aici, in masa si sub licenta, dar tutunul dominican este mai slab. Este un tutun foarte bun si dulce nu este aspru si tare ca cel cubanez. Merita fiecare cent. Eu am avut noroc sa merg intr-o piata locala si sa gasesc la un comerciant de tigari un pachet de Cohiba cubanez (singurul pe care-l avea, de altfel) si sa fumez o havana cubaneza urmata de una dominicana. In fata mea trabucul dominican a castigat.

 

Ce nu mi-a placut: romul. Ce am iubit: mamajuana, bautura lor locala, o combinatie de rom, vin si miere pastrata intr-o sticla plina de frunze si bucati de lemn din copaci diferiti. Am adus si acasa o sticla dar, aici, sub soarele european, si-a pierdut savoarea. Fiti pregatiti sa auziti povestea viagrei lichida de fiecare data cand cereti mamajuana. Dominicanii se lauda ca 80% dintre copii au fost conceputi datorita mamahuanitei. Oare cum au ajuns la un consens privind procentul?

Arta populara dominicana este ciudata pentru un european. Picturile lor sunt influentate de cultura taino iar rezultatul este deseori o panza cu forme abstracte cu fete fara chip si cu o abundenta de simboluri grafice. Sculpturile (nu cele destinate turistilor) reprezinta niste personaje mitologice, sapate intr-o piatra de un gri inchis, aduc cu niste gargui europeni. Se pare ca reprezentarea monstriilor mitologici este similara indiferent de emisfera.

Asa ca pe post de incheiere, fara sa fiu melodramatica, un sfat: spuneti-va ca ati muncit destul si imbarcati-va in primul avion spre Punta Cana. Cu pauza de tigara in Paris.

PS: Evident ca azi as fi avut un procesor nou la PC daca nu decidea firma ca o sa-mi fie mai bine in Caraibe decat in fata calculatorului. Dar as fi pierdut mult din desfasurarea de sunete, imagini si culori a lumii prea preocupata fiind de culorile programelor de editare grafica. Asa ca, prin acest testimonial, imi fac publice bucuria si gratitudinea pentru darul oferit de catre Eturia.